• Redactia De prin Cluj

Două magazine din Cluj AMENDATE și ÎNCHISE. Vindeau ouă sparte și legume mucegăite

Două supermarketuri au fost închise de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj, după ce pe rafruri au fost descoperite produse expirate, dar și alte nereguli.


Este vorba despre supermarketul Lidl din cartierul Bună Ziua și despre un magazin alimentar din zona autogării Cluj-Napoca. Comisarii CJPC au găsit la cele două locații mai multe neconformități, inclusiv produse expirate, fructe și legume mucegăite sau ouă sparte. De asemenea, în magazinele controlate nu au fost respectate normele impuse de distanțare socială.


"În data de 14.04.2020, în urma unui control efectuat de către Comisariatul Județean Pentru Protecția Consumatorilor Cluj, aferente unor reclamații în unități care comercializează produse alimentare, la doi operatori economici de pe raza județului Cluj-Napoca s-au descoperit mai multe deficiențe", a transmis CJPC Cluj.


Decizia inspectorilor a venit ca urmare a depistării a 45 kilograme de produse cu data durabilității minimale depășite cu până la 45 de zile (cremwurști, salam, conserve), a unor produse cu modificarea stării termice, care nu aveau nici un element de indentificare caracterizare (pulpe pui inferioare), a unor legume și fructe care prezentau pete de mucegai, depreciate, improprii consumului uman, a unor produse care se aflau în promoție, dar depreciate prin faptul că pe suprafața acestora era scurs lapte de consum, a unor ouă cu excremente de pasăre, penaj și sparte și a unor frigidere cu pete de rugină în care erau depozitate produse.


De asemenea, în magazinele controlate nu era respectată măsura de distanțare socială. 

La supermarketul Lidl din Buna Ziua au fost găsite neregulile privind fructele mucegăite și ouăle cu excremente. Produsele din carne expirate au fost găsite la un magazin de lângă autogară.

"Ca urmare a acestor deficiențe, operatorii economici au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 60.000 de lei, iar 128,8 kg de produse au fost oprite definitiv de la comercializare. Totodată, s-a dispus măsura opririi temporare a activității, până la remedeirea deficiențelor", au precizat reprezentanţii CJPC Cluj.

487 afișare0 comentariu

©2020 by De prin Cluj. Proudly created with Wix.com