• Redactia De prin Cluj

1,2 milioane de lei pentru un nou tomograf în Câmpia Turzii

Primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a anunțat faptul că au fost alocați 1.200.000 de lei pentru achiziționarea unui computer tomograf nou.




„Încă o veste bună pentru sănătatea cetățenilor din Câmpia Turzii. Urmare a consultarilor avute cu președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, cu privire la dezvoltarea sectorului sănătății în Câmpia Turzii și creșterea calității serviciilor medicale oferite comunității locale, dar și celor învecinate, am solicitat acordarea fondurilor necesare achiziționării unui computer tomograf pentru Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna”. Astfel, astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean, odată cu votarea bugetului județului Cluj, a fost atribuită suma de 1.2 milioane de lei, (12 miliarde lei vechi) pentru Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna”, în vederea achiziționării aparatului de Computer Tomograf. Vreau să le mulțumesc, pe această cale, atât președintelui și vicepreședinților Consiliului Județean Cluj, cât și consilierilor județeni PNL, Cristian Haiduc și Dumitru Drăghici, care au susținut și votat amendamentul.", a spus primarul Dorin Lojigan.

20 afișare0 comentariu

©2020 by De prin Cluj. Proudly created with Wix.com